Monolog despre iubire

Deschid porţile inimii mele, care degeaba stau de veghe şi păzesc, oare ce anume?

Să nu mă invadeze duşmanii? Târziu, cel mai aprig duşman al meu a intrat deja, pătrunzând ca acel Cal dăruit Troiei, şi la miez de noapte, au supus-o, au cucerit-o şi au distrus-o, aşa ai făcut şi tu cu mine… dar acum nu-mi mai e frică: deschid porţile fortăreţei şi te alung din proprietatea inimii mele, şi desigur nu mă mai mustra conştiinţa, că în afara te aşteaptă Neantul…

Fiecare are ce merită şi desigur ce-şi doreşte…

Nu vreau să te mai iubesc, Te voi uita!!!

Sună atât de cunoscute aceste trăiri… Este dezamăgirea de Dragoste, este suferinţa dulce amăruie pe care fiecare din noi am simţit-o, dar suferim din cauza dragostei sau a iubirii?

Fiecare din noi gândeşte că dragostea vine de la sine, că ea te cucereşte pe neprins de veste şi-ţi face viata mai frumoasă, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Poţi spune că te-ai îndrăgostit, amorezat pe neaşteptate, dar ca să iubeşti e nevoie de timp. Dragostea şi Iubirea par lucruri atât de apropiate, dar poate sunt şi diferite? Ne îndrăgostim de multe ori pe parcursul vieţii, şi uite că acest sentiment zgomotos ne ţine în priză puţin timp, până la jumătate de an, apoi el dispare, ca apa în deşert, şi atunci ne punem întrebarea: Ce-a fost asta? A fost Dragostea… Ea apare şi menţine o relaţie dintre doi oameni, dar nu mult timp, până aceştia se cunosc, şi încep să se cunoască suficient, Dragostea este primul pas al Iubirii, apoi “sufletele slabe” nu au curajul să meargă mai departe, să trăiască în determinare şi stabilitate, considerând că aici se începe monotonia şi cotidianul. Greşit! Anume aici începe Iubirea, cea care pe lângă sentimentele şi trăirile deosebite, naşte “amortizarea” împotriva factorilor externi care încearcă să influenţeze stabilitatea unei relaţii, şi anume aici, la această calitate vedem diferenţa dintre Dragoste şi Iubire, adică la rezistenţă şi stabilitate. Când suntem îndrăgostiţi, credem că sentiment mai puternic nu există si atunci afirmăm ca iubim, în acest caz eu întreb: De cit timp? Iubirea durează în timp, şi putem spune că iubim doar atunci, când vedem partenerul cum trăieşte alături, cum reacţionează la succesele şi greutăţile întâlnite în cale.

Dar cum trăim într-un secol al dependenţelor, putem afirma că suntem dependenţi de “senzaţii tari” şi în dragoste, ceea ce înseamnă, în primul rând, schimb regulat de parteneri, deoarece stabilitatea nu mai e în modă, iar jocul principal este “Vânatul”, adică cuceritul, dacă e să vorbim cu termini mai învechiţi, ce constă în crearea de strategii ca să-ţi obţii scopul, şi aici riscul e foarte mare, riscăm să ne transformăm în vânători neînfricaţi, pe care nu-i interesează animalul vânat, ci doar “procesul”, azi vânează un iepuraş, mâine un urs, poimâine un elefant, şi uite că în acest mod, oamenii îşi creează dependenţe, mereu sa vâneze pe cineva astfel uitând să se mulţumească cu prada deja obţinută, adică să fie satisfăcut de partenerul achiziţionat.

De ce ne este frică de stabilitate? Aici vedem doi termeni ce ne îngrijorează: Stabilitatea şi Frica, ce putem spune ca sunt incompatibili cu Iubirea. Stabilitatea nu înseamnă regres, ci mai degrabă o pistă sigură pentru a-ţi lua zborul către succes. Iar frica o simte omul ce nu are credinţă (în sine, în cei din jur, şi desigur într-o forţă supremă). Să fie oare adevărat, că pierdem valoarea Iubirii şi Dragostei, deoarece avem puţină credinţă?